Descriere

Directiva 2007/60/CE privind evaluarea şi managementul riscului la inundaţii are drept scop reducerea consecinţelor negative pentru sănătatea umană, mediu, patrimoniul cultural şi activitate economică asociate inundaţiilor. În acest sens statele membre au obligativitatea identificării bazinelor hidrografice şi zonele costiere care prezintă risc la inundaţii, de a întocmi hărţi ale riscului la inundaţii şi de a elabora planuri de management a riscului la inundaţii pentru respectivele zone.

Informațiile primare cu privire la zonele inundabile au fost realizate de catre Administrațiile Bazinale de Apă, prin birourile de Apărare împotriva inundațiilor sub coordonarea tehnică a Institutului Național de Hidrologie si Gospodărire a Apelor (INHGA), care a prioritizat, a selectat și a validat informațiile furnizate din teritoriu.

Toate datele tabelare și în format GIS au fost realizate în conformitate cu cerințele Directivei Inundații 60/2007/CE, folosind metodologiile elaborate de INHGA. Aceste date sunt cuprinse și în planurile de apărare la nivel județean.

Implementarea directivei s-a realizat în 3 etape, prima dintre ele constând în evaluarea preliminară a riscului la inundaţii (EPRI), care presupune identificarea inundaţiilor istorice semnificative şi a zonelor cu risc potenţial semnificativ la inundaţii. Această primă etapă a avut ca termen de finalizare 22 decembrie 2011, cu termen de raportare la Comisia Europeană 22 martie 2012.
Evaluarea preliminară a riscului la inundaţii este urmată de întocmirea până în 22 decembrie 2013 a hărţilor de hazard (HH) şi de risc la inundaţii (HRI).
În cadrul ultimei etape statele membre vor elabora planurile de management a riscului la inundaţii (PMRI), pe baza hărtilor de hazard şi de risc rezultate

ACTIVITATEA INSTITUȚIEI

Select Language »